E o carte de căpătâi în domeniul scrierilor despre artă. Nu doar că fiind din prima jumătate a secolului trecut nu e demodată/ demonetizată, ci cu atât mai mult amintește niște lucruri elementare de care epoca/ actualitatea noastră are nevoie. Acum, când suntem îndemnați să acordăm în mod “democratic” statutul de operă de artă oricărei plăsmuiri, oricărui gest, oricărei bizarerii sau banalități, oricărei elucubrații fără nicio capacitate de a trezi o cât de mică emoție estetică, sau oricărei înveșmântări transparente a unor sloganuri (arta ca publicitate – propaganda pendulează între comercial și ideologic), deci cu atât mai puțin operelor reale, auzim, citind această carte, vocea unui Om – un om pasionat de artă. (“Necontenit, drumurile cugetării mele s-au oprit în fața ideii de operă.”)

El încearcă să delimiteze, să definească acest domeniu printre atâtea altele care s-au dovedit caracteristice culturii umane, nelipsite și de nelipsit în viețile noastre. Ce este “arta”, ce, sau cum anume, este un “artist”, de câte feluri sunt aceștia, cui se adresează ei, cum sunt receptați etc. Și spre deosebire de ceea ce ar putea răspunde un neinițiat sau un personaj interesat să se scrie de el la gazetă, Tudor Vianu ajunge la niște Răspunsuri, adică la o mare apropiere de Adevăr. Datorită îmbinării cunoașterii sale cu pasiunea pentru artă; gândire, simțire și făptuire deopotrivă. Fiindcă nu contează vastitatea cunoștințelor dacă nu ai un SIMȚ ESTETIC evoluat și, de asemenea, sinceritate, tot așa cum nu poate fi artist cine nu s-a născut astfel. La fel ca atunci când întâlnesc un artist – îl întâlnesc, adică, prin operele lui – întâlnirea cu Vianu prin această carte mă reasigură că nu m-am înșelat în simțurile mele; că nu sunt singură, în ciuda alienării pe care o experimentez ca un fapt deja obișnuit în mediul vieții curente, fie ea virtuală sau reală. Pentru aceasta am ținut în mod special să îi mulțumesc.

It is a master book in the field of art theory. Not only that dating from the first half of the last century is not depreciated, but it reminds some of the elementary things that our age/ present needs. Now that we are urged to assign “democratically” the status of work of art to any invention, any gesture, any oddness or banality, any aberration with no capacity to awaken the smallest aesthetic emotion, or any transparent dressing of slogans (art as advertising – propaganda swings between commercial and ideological), therefore so much less to the real works of art, we hear, reading this book, the voice of a Human Being – a passionate for art one. (“All along, the paths of my thoughts have stopped in front of the idea of ​​work of art.”)

He tries to delimit, to define this field among so many others that have proved to be characteristic of the human culture, perennial and indispensable in our lives. What is “art,” what, or how, is an “artist”, how many kinds are they, whom they address to, how they are received etc. And unlike what an uninitiated or someone interested that the newspapers write about him might answer, Tudor Vianu arrives at Answers, that is, at a great nearness of Truth. Thanks to the merging of his knowledge with his passion for art; thinking, feeling and working conjunctively. Because it does not matter the vastness of knowledge if you do not have an evolved AESTHETIC SENSE and also sincerity, just as there can not be an artist someone who was not born like this. Just as when I encounter an artist – that is, through his works – the meeting with Vianu through this book reassures me that I was not deceived by my intuition; that I am not alone, in spite of the alienation I experience as an already customary fact in the realm of the current life, whether virtual or real. That is why I especially wanted to thank him.