„Ce grand artiste n’a pas non plus fait des livres – la littérature chrétienne certes dans son ensemble l’indignerait et bien rares sont dans celle là les produits littéraires qui à coté de l’évangile de Luc, des épitres de Paul – si simples dans leur forme dure ou guerrière – puissent trouver grâce. Ce grand artiste – le christ – s’il dédaignait écrire des livres sur des idees & sensations – a certes bien moins dedaigné la parole parlée – LA PARABOLE surtout. (Quel semeur, quelle moisson, quel figuier &c.)
Et qui nous oserait dire qu’il en aie menti le jour où prédisant avec mépris la chûte des constructions romaines il affirma „quand bien même ciel et terre passeront mes paroles ne passeront point”.
Ces paroles parlées qu’en grand seigneur prodigue il ne daigna même pas ecrire sont un des plus hauts, le plus haut sommet atteint par l’art, qui y devient force créatrice, puissance créatrice pure.
Ces considérations, mon cher copain Bernard – nous mènent bien loin – bien loin – nous élevant au-dessus de l’art même. Elles nous font entrevoir – l’art de faire la vie, l’art d’être immortel – vivant.–
Ont elles des rapports avec la peinture. Le patron des peintres – St Luc – médecin, peintre, évangeliste – ayant pour symbole – hélas – rien que le boeuf – est là pour nous donner l’espérance.
Pourtant – notre vie propre et vraie – est bien humble – celle de nous autres peintres.
Végétant sous le joug abrutissant des difficultés d’un métier presque pas praticable sur cette si ingrate planète, sur la surface de laquelle „l’amour de l’art fait perdre l’amour vrai”.
Puisque pourtant rien ne s’y oppose – à la supposition: que dans les autres inombrables planètes et soleils il y ait également et des lignes et des formes et des couleurs – il nous demeure loisible – de garder une serénité relative quant aux possibilités de faire de la peinture dans des conditions supérieures et changées d’existence – existence changée par un phenomène peutêtre pas plus malin et pas plus surprenant que la transformation de la chenille en papillon, du ver blanc en hanneton.
Laquelle existence de peintre papillon aurait pour champ d’action un des inombrables astres, qui après la mort ne nous seraient peutêtre pas davantage inaprochables, inaccessibles, que les points noirs qui sur la carte géographique nous symbolisent villes & villages ne nous le soient dans notre vie terrestre. La science – le raisonnement scientifique me parait être un instrument qui ira bien loin dans la suite.
Car voici – on a supposé la terre plate – c’était vrai – elle l’est encore aujourd’hui – de Paris à Asnières par exemple.–
Seulement n’empêchait que la science prouva que la terre est surtout ronde. Ce qu’actuellement personne ne conteste.–
Or actuellement on en est malgré-ça encore à croire que la vie est plate et va de la naissance à la mort.
Seulement elle aussi, la vie, est probablement ronde et très supérieure en étendue et capacités à l’hemisphère unique qui nous en est à présent connu.
Des générations futures – il est probable – nous éclairciront à ce sujet si intéressant – et alors la science elle-même – pourrait – ne lui déplaise – arriver à des conclusions plus ou moins paralèles aux dictions du christ relatives à l’autre moitié de l’existence.
Quoi qu’il en soit – le fait est que nous sommes des peintres dans la vie réelle et qu’il s’agit de souffler de son souffle tant qu’on a le souffle.”
Vincent van Gogh
Excerpt from the letter to Émile Bernard from Arles, Tuesday, 26 June 1888
„Acest mare artist n-a făcut nici cărți – literatura creștină, desigur, în totalitatea sa, l-ar indigna, și foarte puține dintre creațiile ei literare, alături de Evanghelia după Luca, de Epistolele lui Pavel – atât de simple în forma lor severă sau bătăioasă – ar putea să găsească bunăvoință. Acest ilustru artist – Cristos – dacă nu găsea de cuviință să scrie cărți cuprinzând idei, a pus preț într-adevăr pe limba vorbită – pe PARABOLĂ mai ales. (Ce semănător, ce recoltă, ce smochin etc.)
Și cine ar cuteza să spună că ar fi mințit în ziua când, prevestind cu dispreț prăbușirea edificiilor romane, afirma „chiar când cerul și pământul vor trece, vorbele mele nu vor trece”.
Aceste spuse ale sale – pe care ca un mare domn darnic nu găsea de cuviință chiar să le scrie – sunt una dintre cele mai înalte, cea mai înaltă culme atinsă de artă, care prin aceasta ajunge forță creatoare, putere creatoare pură.
Aceste reflecții, scumpul meu prieten Bernard, ne îndrumă hăt departe, hăt departe, ridicându-ne deasupra artei chiar. Ele ne dau putința să întrezărim arta de a crea viață, arta de a fi nemuritor – viu. Ele au legături cu pictura. Ocrotitorul pictorilor – Sfântul Luca – medic, pictor, evanghelist – care are drept simbol, vai! nimic altceva decât boul, este acolo ca să ne dea speranță.
Totuși viața noastră proprie și adevărată este umilă tare, viața noastră a celorlalți pictori. Lâncezind în jugul abrutizant al greutăților unui meșteșug aproape de nepracticat pe această atât de neprielnică planetă pe fața căreia „dragostea de artă ucide dragostea adevărată”.
Fiindcă totuși nimic nu i se opune – presupunând că prin celelalte nenumărate planete și astre sunt de asemenea linii, forme și culori – ne este îngăduit să ne păstrăm oarecare seninătate în privința posibilităților de a picta în condiții superioare și schimbate de viață – de viață schimbată printr-un fenomen poate că nici mai viclean și nici mai surprinzător decât transformarea omizii în fluture, a larvei în cărăbuș.
Această viață de pictor-fluture ar avea drept câmp de acțiune unul dintre nenumărații aștri care, după moarte, nu ne-ar fi poate și mai inaccesibili decât punctele negre care pe harta geografică ne simbolizează sate și orașe, ne sunt în viața noastră de pe pământ. Știința – raționamentul științific – îmi pare a fi o unealtă care va merge tare de parte în această privință.
Căci iată – s-a presupus că pământul e plat – a fost adevărat – este și astăzi, de la Paris până la Asnières, de pildă. –
Dar nu încape îndoială că știința dovedește că pământul este mai ales rotund. Ceea ce în zilele noastre nimeni nu tăgăduiește.
Or, în zilele noastre se mai crede, cu toate acestea, că viața este plată și se desfășoară de la naștere până la moarte.
Însă, și ea, viața, este probabil rotundă, și foarte superioară ca întindere și în ceea ce privește conținutul față de emisfera care ni-e cunoscută în momentul de față.
Câteva generații viitoare poate că ne vor lămuri asupra acestui subiect atât de interesant – și atunci știința însăși ar putea – nu-i fie cu supărare – să ajungă la încheieri mai mult sau mai puțin paralele vorbelor lui Cristos, cu privire la cealaltă jumătate a vieții.
Orice s-ar întâmpla, e lucru sigur că noi suntem pictori în viața reală și că trebuie să insuflăm din duhul nostru, atâta timp cât avem duhul.”
(Din traducerea ediției de la Ed. Meridiane, București, 1970
a Scrisorilor lui Vincent van Gogh, cu câteva modificări.)
Leave A Comment