Am păstrat câteva fotografii, mai mult detalii, de la expoziția de grafică a lui Valentin Jean Ionescu de la Colony Art din 2014. Una dintre puținele expoziții văzute în ultimii ani care m-au impresionat (la una din puținele, iarăși, galerii bucureștene care mă atrăgea dar care și-a întrerupt/ încheiat cam repede activitatea). Despre acest artist nu găsești mare lucru pe internet. O restrospectivă de acum 3 ani la Cercul Militar, în care apare și el în fotografii, semn că mai trăia (e născut în 1931). Așadar, ceea ce apare în pliantul de la Colony Art e cam tot ce am aflat despre acest artist plastic și de aceea m-am gândit că nu strică să adaug și eu câteva din imaginile „salvate”.

Singurul comentariu pe care țin să îl precizez e raritatea unei astfel de calități artistice pe care o remarc… și iată că provine dintr-o generație pe cale de dispariție. Mesajul său social, atâta cât ar fi, este subordonat realizării artistice. Referitor la arta contemporană îmi vine mereu să zic: „arta nu este o femeie de moravuri ușoare”. (Ba chiar apreciez o muzică ce conține la nivel verbal idei progresiste dar nu le conține și în ritm și în tot ce ține de sonoritate.)

Pavel Șușară, a cărui prezentare dădea tonul la galeria fiicei sale, consideră grafica lui Ionescu „o formă discretă de ieșire din fatalitatea clipei”, „impregnată de linia melodică a unor construcții muzicale”. (Textul său așa se și intitulează, „Despre muzica de dincolo de linie”.)

Iată ce scria și Andrei Pintilie în 1983: „Unei lumi de tensiuni și conflicte caracteristice epocii contemporane, graficianul român Valentin Ionescu îi opune pragmatic necesitatea poeziei sau, mai exact spus, reînvierea unei atitudini romantice în fața vieții”.

Și Amelia Pavel în 1974: „Ne-am putea închipui că graficianul Valentin Ionescu își prezintă arta sub motto-ul unui gând al lui Paul Klee: <<elementele formale ale graficii sunt puncte, energii lineare de suprafață și spațiale.>>” .

Referitor la imagini, toate pozele mi-au ieșit într-o versiune sepia de la acea lumină artificială din galerie, în timp ce lucrările originale erau alb-negru, sau cel puțin majoritatea (nu mai știu), așa că le-am mai desaturat – dar nu complet, fiindcă mi-au plăcut și așa.